Menținerea calității vieții ridicate a vârstnicilor prin îngrijirea corespunzătoare

Îngrijirea vârstnicilor se concentrează adesea pe îngrijirea medicală și pe tratamentul afecțiunilor fizice care sunt mai ușor de detectat, punând uneori în umbră alte aspecte importante ale vieții de zi cu zi. Cu toate acestea, este de asemenea important să se acorde atenția cuvenită bunăstării în general, încercând să se asigure că persoanele în vârstă au cea mai bună calitate posibilă a vieții. Acest lucru nu numai că contribuie la creșterea nivelului de satisfacție, dar poate încetini declinul cognitiv și poate contribui la o stare de sănătate mai bună. Așadar, haideți să aflăm cum să îi ajutăm pe cei dragi să își trăiască la maximum anii de bătrânețe.

1. Auto-suficient pentru mai mult timp

Continuarea sentimentului de independență cât mai mult timp posibil și controlul asupra propriei zile și a propriului spațiu sunt esențiale pentru bunăstare. Dacă scările de acasă devin un obstacol, de exemplu, instalarea unui dispozitiv de accesibilitate Handicare este preferabilă unei mutări forțate la copii sau la un azil de bătrâni. Planul de redresare prevede fonduri pentru angajarea de îngrijitori care să le permită persoanelor în vârstă să continue să trăiască în propriile case și pentru cămine de bătrâni sub formă de apartamente independente pentru o mai mare independență.

În plus, este bine să se evite infantilizarea vârstnicilor prin înlocuirea lor în îngrijirea casei. Faptul de a-i lăsa să facă treburile casnice, în măsura în care starea lor de sănătate le permite, contribuie la un sentiment pozitiv de productivitate și autonomie.

2. Încurajarea activității fizice

Activitatea fizică regulată, chiar și la vârste înaintate, este importantă pentru a contracara riscurile pentru sănătate ale sedentarismului, pentru a reduce durerile cauzate de lipsa de mișcare și pentru a îmbunătăți starea de spirit. Activitățile trebuie, desigur, să fie concepute în funcție de starea de sănătate a persoanei în vârstă. Printre cele mai potrivite se numără plimbările regulate, poate în contact cu natura, înotul sau gimnastica în apă sau mersul pe bicicletă. Dacă încă puteți face acest lucru fără probleme, puteți urca scările de câteva ori pe zi și folosiți liftul pentru scări atunci când sunteți obosit.

3. Nu neglijați exercițiile mentale

La fel cum exercițiile fizice sunt bune pentru corp, exercițiile mentale mențin creierul activ ca o adevărată sală de gimnastică pentru neuroni. Mai multe studii au arătat că învățarea unei limbi străine încetinește apariția demenței și chiar ajută creierul să se recupereze după un accident vascular cerebral. În funcție de interesele individuale, vă puteți menține mintea tânără citind cărți, practicând rebusuri și sudoku sau studiind orice subiect care vă stârnește curiozitatea.

4. Rămâneți conectați

Unul dintre cele mai importante aspecte ale stării de bine este socializarea: oamenii sunt meniți să trăiască în comunitate, iar sentimentul de a fi conectat cu ceilalți este esențial pentru sănătatea generală. Prin urmare, organizarea de întâlniri regulate între persoanele în vârstă și familia sau prietenii lor este vitală pentru a le ajuta să rămână în formă mai mult timp. În funcție de circumstanțele individuale, persoanele în vârstă pot fi, de asemenea, încurajate să se alăture unui club, unui grup parohial sau să participe la inițiative locale de voluntariat. Ajutându-i pe ceilalți și contribuind în mod practic la binele comunității este o altă modalitate de a ne simți mai bine în viața de zi cu zi.

5. Să ai grijă de tine însuți

Nu este neobișnuit ca la bătrânețe să începem să ne neglijăm mai des propriile nevoi. Prin urmare, este important să ne asigurăm că persoanele în vârstă au grijă de ele însele, atât din punct de vedere fizic, cât și emoțional. Depresia, în special, nu trebuie subestimată: fie că este cauzată de doliu, de o schimbare majoră sau de singurătate, la primele semne de depresie este esențial să se ofere sprijin emoțional și, eventual, să se încurajeze un tratament adecvat.

Încorporarea acestor comportamente în viața celor dragi îi poate ajuta pe aceștia să aibă zile plăcute și satisfăcătoare chiar și mai târziu în viață. Bunăstarea nu are vârstă și nu există niciun motiv să renunți la ea la bătrânețe.

Figura animatorului și animația în căminele pentru persoane vârstnice

În primul rând, este fundamental să începem să definim câteva concepte. Animația se dovedește a fi ,,un proces” care, în orice moment, poate fi ,,pus în discuție”, deoarece este „un spațiu de interogare” în care pot fi stimulate și sporite diferite competențe, orientate spre „libera exprimare creativă a persoanelor” care participă la ea. Prin relația care poate fi creată în timpul momentelor de animație, există posibilitatea de a descoperi mai multe despre persoanele prezente. Aceasta se dovedește a fi și o oportunitate de a-i aprecia și de a-i sprijini în vederea realizării lor personale.

În acest scop, este important să se restabilească încrederea, ajutându-l pe individ să se remotiveze și să se auto-motiveze, precum și să ,,își reaproprieze propriile resurse, conștient de propriile limite”. Profesionistul care își asumă rolul de animator într-un cămin de bătrâni, adoptând o abordare precum cea descrisă mai sus, va pune fiecare oaspete în centrul activității sale, făcându-l protagonistul principal al propriei sale vieți, promotor al propriilor sale alegeri și inserat într-un context ambiental ,,care aduce cu sine posibilități și constrângeri” ce nu trebuie niciodată uitate. De altfel, momentul animației pare a fi și un moment esențial de confruntare cu ceilalți, profesioniști sau nu, care îi oferă individului posibilitatea de a-și ,,îmbogăți propria viziune asupra lumii, propriul sistem simbolic și semnificațiile atribuite realității”. Prin urmare, animația este un moment prețios în viața subiectului instituționalizat, fiind o oportunitate de dezvoltare care favorizează ,,procesele de creștere într-o perspectivă de posibilitate, speranță și schimbare”[1]. Animația, prin urmare, nu trebuie privită doar ca o ,,desfășurare de activități, ci mai ales ca o abordare globală a individului de către figurile implicate”[2]. Prin urmare, activitățile de animație trebuie să vizeze îmbunătățirea calității vieții oaspeților, păstrând vie moștenirea individuală a fiecăruia, oferind un context familiar și sprijin.

În lumina celor spuse până acum, animatorul trebuie să fie capabil să asculte și să identifice care este tehnica sau modul expresiv cel mai potrivit pentru persoana cu care are de-a face, astfel încât să poată exprima experiențele și emoțiile acesteia, identificând, de asemenea, care sunt abilitățile și resursele sale. Numai atunci când facilitatorul ascultă cealaltă persoană, făcându-l să se simtă acceptat și nu judecat, va putea recunoaște care este calea cea mai potrivită pentru fiecare oaspete din casă. Pentru a face acest lucru, facilitatorul trebuie să se pună în situația de a cunoaște persoana în întregime: cunoașterea istoriei și a experienței sale atât din punctul de vedere al persoanei înseși, cât și al elementelor importante prezente în rețeaua sa afectivă. Acest prim pas de cunoaștere ar trebui făcut de întreaga echipă care are grijă de persoana vârstnică într-o perspectivă de 360°[3].

Mai în detaliu, rolul animatorului într-un cămin pentru persoane vârstnice este acela de a fi ,,o supapă de eliberare” pentru oaspete, precum și un loc și un spațiu pe care utilizatorul îl poate folosi pentru a fi în compania altora, deci pentru a socializa, a comunica, nu doar pentru a se gândi la dificultățile cu care se confruntă zilnic[4]. Momentul de animație se dovedește a fi și un prilej de exprimare și de valorizare a persoanelor vârstnice, precum și posibilitatea de a le face să se pună în joc în cadrul unor activități care le consideră „unice și irepetabile”, cu propriile caracteristici, interese și particularități.

În plus, animatorul din căminele pentru persoane vârstnice, așa cum s-a scris mai sus, trebuie să țină cont de nevoile persoanelor cu care lucrează, ceea ce înseamnă că trebuie să manifeste interes pentru fiecare individ în parte, încercând să înțeleagă ce nevoi exprimă fiecare dintre ele atât explicit, cât și implicit. Unele dintre nevoile care se pot regăsi în relația cu persoanele instituționalizate, ca și cu orice altă persoană din alte grupe de vârstă, pot fi:

• ,,Nevoia de siguranță”: care poate fi legată de nevoia de a-și păstra obiceiurile chiar dacă nu mai locuiește în propria casă;
• ,,Nevoia de a fi ascultat în mod activ”: prin urmare, este important să se creeze un mediu în care persoana să se simtă valorizată și să se construiască relații bazate pe încredere reciprocă;
• ,,Nevoia de afecțiune”: prin urmare, persoana care își asumă rolul de animator/animator în căminul pentru persoane vârstnice trebuie să fie capabilă să creeze un climat caracterizat de afecțiune și de dorința de a fi într-un grup în care există o bună comunicare atât în cadrul grupului, cât și cu individul, angajându-se să facă persoana să se simtă respectată și primită ca individ;
• ,,Nevoia de a fi luat în considerare”: persoana în vârstă trebuie să se simtă implicată în activități și trebuie să simtă că profesioniștii țin cont de solicitările și nevoile sale. Pentru a face acest lucru, este, prin urmare, esențial să se creeze o bună comunicare autentică între persoană și profesionist;
• ,,Nevoia de a socializa”: această nevoie este prezentă încă din copilărie și continuă pe tot parcursul vieții. Deoarece ființa umană este ,,o ființă socială incapabilă de necomunicare”, chiar dacă nu comunică verbal, va putea să comunice ceva celeilalte persoane prin mijloace non-verbale.

În consecință, activitățile vor trebui să se schimbe în funcție de persoanele care vor fi oaspeții acelui cămin de îngrijire în acel moment[5].

După cum s-a raportat deja într-unul dintre capitolele inițiale ale acestei lucrări, persoanele în vârstă sunt foarte atașate de ritualurile și obiceiurile lor, așa că cel care se va ocupa de animație va trebui să țină cont de aceste elemente. Prin urmare, este esențial să se considere că activitățile se desfășoară în zile fixe. În plus, pentru a crește participarea, activitățile ar trebui să fie construite împreună cu oaspeții. Funcționând într-o perspectivă de co-construcție, mai ales dacă ne gândim că aceste persoane locuiesc la domiciliu, este important ca ele să poată nu numai să participe la alegerea activităților, ci și să aibă posibilitatea de a cunoaște proiectul de program la care pot participa, înainte ca acesta să devină definitiv. Prin implementarea unei astfel de abordări, utilizatorii în cauză se pot simți ca participanți activi la organizarea propriului lor timp de viață[6].

În ceea ce privește aspectul organizatoric, planificarea animatorului ar trebui să fie împărțită în trei tipuri: planificarea săptămânală, care are ca scop ,,a da un sens al timpului, o motivație de a face și de a exista” (un fel de tabel săptămânal care este afișat oaspeților căminului, unde aceștia pot identifica ce activități sunt propuse și în ce zile); planificarea pe termen lung, care are ca scop ,,a da o perspectivă muncii lor și utilizatorilor” (evenimente speciale pe parcursul lunii, de exemplu: ieșiri în afara structurii, petreceri speciale etc.); planificarea individuală, care are ca scop ,,a da un sens al timpului, o motivație de a face și de a exista” (un fel de tabel săptămânal care este afișat oaspeților căminului, unde aceștia pot identifica ce activități sunt propuse și în ce zile). ); planificarea la nivel individual și de grup, în aceste cazuri animatorul va trebui să fie un bun observator pentru a surprinde diferitele nevoi și cerințe ale indivizilor, astfel încât să le poată satisface ulterior prin intermediul sectorului de animație, atât în activitățile de grup, cât și în cele individuale[7].

Dintr-un text scris de Ennio Ripamonti, reies câteva strategii pe care animatorul le poate pune în aplicare în contextul său de lucru. Prin urmare, animatorul trebuie să fie capabil să: știe cum să pună în valoare fondul experiențial al individului și al generației sale; să îl sprijine în căutarea intereselor, abilităților și motivațiilor sale, făcându-le astfel să apară și oferindu-i posibilitatea de a le exprima; să îl sprijine în promovarea sănătății și autonomiei sale, stimulându-i funcțiile relaționale, operaționale și psihologice; să faciliteze exprimarea afectivității și socializarea, favorizând crearea de legături atât de grup, cât și interpersonale; încurajarea unui schimb între generații, consolidând „procesele de sprijin reciproc și cooperare în rezolvarea problemelor”; crearea de relații între comunitatea locală și populația vârstnică, promovând un ,,sentiment de comunitate” și integrarea între oameni[8].

În concluzie, animația nu este, așadar, ,,o practică spontană”, ci are nevoie de: o cunoaștere a nevoilor oaspeților, o programare a diferitelor activități, o evaluare continuă a obiectivelor care pot fi atinse și a persoanelor care pot fi implicate (alte personalități profesionale, personalități semnificative pentru persoanele în vârstă, voluntari etc.). În ceea ce privește planificarea, aceasta nu ar trebui să fie percepută de către persoană ca un ,,pachet” preambalat, pe care o poate doar accepta sau respinge, ci ar trebui să țină cont de nevoile individului și de modul în care îl poate implica activ. Având în vedere acest lucru și ceea ce s-a scris în primele capitole ale acestui studiu, este clar că ne confruntăm din ce în ce mai des cu persoane în vârstă care suferă de patologii invalidante, care duc la pierderea autonomiei, tulburări psihiatrice și comportamentale și așa mai departe. În consecință, sectorul animației se confruntă și se va confrunta din ce în ce mai mult în viitor cu noi nevoi venite din partea persoanelor și care trebuie satisfăcute.

Tipuri de activități care pot fi propuse oaspeților

În urma celor scrise până acum, se poate evidenția ce tipuri de activități de animație pot fi propuse într-un cămin pentru persoane vârstnice. În acest capitol, pentru fiecare dintre acestea, se va face o scurtă descriere, iar în anexe veți găsi exemple mai specifice pentru fiecare categorie de activitate.

1.1 Activități cognitive

Acest tip de activitate este foarte util pentru a antrena, menține sau consolida diferitele funcții psihice. De asemenea, este important să se utilizeze materiale calibrate în funcție de capacitățile cognitive ale persoanei vârstnice și să se evite materialele copilărești, deoarece ,,pot genera sentimente negative de umilință și respingere”[9].

1.2 Activități afective

Deoarece emoțiile pot influența abilitățile cognitive ale unei persoane, îmbunătățind sau scăzând performanța, este fundamental să se propună activități care să contribuie la îmbunătățirea dimensiunii afectiv-relaționale a oaspetelui. Intervențiile de acest tip contribuie la creșterea stării de spirit; îmbunătățește strategiile de adaptare; dezvoltă o percepție mai mare a sprijinului; scade singurătatea; îmbogățește rețeaua socială (în special prin contexte de grup).

1.3 Activități motorii

Deși se poate observa un declin progresiv al abilităților de a face față, ceea ce duce la o dependență socială și psihofizică tot mai mare, activitatea motorie este încă esențială ca ,,factor de protecție” împotriva simptomelor depresive și anxioase. Indiferent de starea de handicap fizic pe care o poate avea persoana vârstnică la intrarea într-un cămin pentru persoane vârstnice, activitățile motrice o pot sprijini în păstrarea abilităților în timp sau în întârzierea declinului inevitabil pentru cei care au deja o patologie. În cele din urmă, trebuie subliniat faptul că mișcarea este asociată cu ,,un risc mai mic de a dezvolta demență”[10].

1.4 Activități de autoîngrijire și de mediu

Prin activități regulate de autoîngrijire, inclusiv cu sprijin profesional, persoana în vârstă are posibilitatea de a se simți utilă și capabilă în viața de zi cu zi. Continuarea participării active la aceste momente este pozitivă pentru starea de spirit a oaspetelui. În ceea ce privește îngrijirea mediului înconjurător, aceasta corespunde unor sarcini pe care fiecare dintre noi le îndeplinește în mod normal în fiecare zi (măturatul podelei, aranjarea/curățarea mesei, aranjarea camerei etc.). Menținerea sarcinilor de acest tip, chiar dacă se realizează cu sprijin profesional, este importantă pentru a încerca să promoveze autonomia persoanei în vârstă, pentru a o invita să fie mai activă și mai proactivă și pentru a-i păstra abilitățile rămase. O strategie pe care profesioniștii o pot folosi este, de asemenea, să sprijine verbal persoana într-un mod pozitiv atunci când se confruntă cu aceste activități.

1.5 Activități de atelier manual-creativ

Acestea sunt activități în care este necesar să se facă o adaptare în funcție de interesele și abilitățile fiecărui participant în parte. Prin urmare, este necesar să fim disponibili pentru a-i sprijini pe cei care pot întâmpina mai multe dificultăți, pentru a-i ajuta să își finalizeze creația într-un mod optim și fără a se accidenta. În plus, în funcție de capacitățile cognitive sau fizice, în cadrul activității se pot crea și perechi, stimulând cooperarea și abilitățile sociale. Aceste tipuri de activități au diverse beneficii, unele dintre cele mai importante fiind: îmbunătățirea atenției și a memoriei; oferind persoanei posibilitatea de a retrăi amintiri din trecut și de a retrăi emoțiile pozitive pe care le are legate de activitatea specifică pe care o desfășoară în prezent.

1.6 Activități de interes cultural

În această categorie de activități se regăsește citirea ziarului, care se dovedește a fi un moment ce trebuie propus zilnic, în acest fel participanții vor putea să se pună la curent cu evenimentele societății, păstrând legătura cu lumea exterioară. Tot legat de lectură, putem găsi citirea de cărți sau ascultarea de cărți audio; în cel de-al doilea caz, opțiunea este o bună alternativă și pentru cei care nu mai pot citi independent, de exemplu din cauza unor deficiențe de vedere. În acest fel, ei vor avea ocazia să audă povestea și, poate, să-și mențină interesul în timp. În fine, un alt exemplu pe care îl putem găsi în cadrul activităților de interes cultural sunt excursiile și colaborările cu teritoriul, care includ activități culturale, recreative și naturaliste. În plus, în cadrul acestei categorii, putem găsi și proiecte intergeneraționale între seniori și alte generații.

În ceea ce privește intergenerationalitatea, putem porni de la definiția acesteia, prefixul inter- este legat de dialog, acesta din urmă trebuie să se bazeze pe intenționalitatea și dorința de a interacționa cu celălalt diferit de mine, aparținând unei generații diferite. În ceea ce privește termenul de generație, acesta este înțeles ca o ,,relație socială de descendență, cu un caracter de relevanță publică”[11]. În plus, se poate spune că dimensiunea afectivă și socio-relațională este fundamentală la orice vârstă și este indispensabilă pentru învățare. Prin urmare, pentru a crea un proiect intergenerațional, este esențial să se creeze un „mediu bogat în relații”, bazat pe interesul autentic al participanților și pe contextul lor experiențial și cultural[12]. În cadrul proiectelor intergeneraționale este important să existe reciprocitate, în acest fel va exista o învățare bidirecțională bazată pe abilitățile și competențele fiecăruia. Pentru a realiza reciprocitatea, este esențial să existe ascultare și respect pentru relația care s-a stabilit, în acest fel se va stabili o dimensiune caracterizată de a da și a primi[13]. Tocmai cu referire la reciprocitatea care trebuie să fie prezentă în cadrul unei relații intergeneraționale, trebuie să ținem cont de faptul că, dacă pe de o parte găsim o generație mai în vârstă, caracterizată de un bagaj experiențial vast, așa cum s-a scris anterior, nu trebuie să neglijăm faptul că și cealaltă generație, deși mai tânără, posedă resurse prețioase care nu activează un proces comunicativ unilateral, ci favorizează o învățare bidirecțională[14].

1.8 Activități religioase

Pentru o persoană în vârstă credincioasă este important să aibă în continuare posibilitatea de a avea momente de rugăciune care, la rândul lor, vor favoriza apariția unor sentimente pozitive, întrucât ,,spiritualitatea asigură indicatori ai bunăstării psihologice, cum ar fi afecțiunea, relațiile pozitive cu ceilalți, acceptarea de sine și creșterea personală”. Adesea, bisericile mici sau capelele sunt deja prezente în cadrul căminului de bătrâni, dar dacă nu sunt, este esențial să sprijinim persoana în vârstă în menținerea acestei activități. În cazul în care nu este posibil să se desfășoare în exterior, se poate gândi la organizarea rozariului sau a slujbei într-o sală comună din cadrul instituției, sau se poate oferi individului posibilitatea de a urmări aceste momente la televizor sau de a le asculta la radio. Păstrarea intactă a relației cu divinitatea, oricare ar fi ea, ,,va favoriza apariția unei continuități naturale a Liturghiei de duminică, la care credinciosul era obișnuit să meargă de obicei”[15].

1.9 Activități de meloterapie cu și fără prezența unui profesionist

Activitățile de muzicoterapie pot fi organizate fie de un profesionist în domeniu, fie de figura care își asumă rolul de facilitator. Limbajul non-verbal și sonor este utilizat în terapia prin muzică și are ca scop ,,dezvoltarea potențialului și/sau reabilitarea funcțiilor individului, astfel încât acesta să poată obține o mai bună integrare la nivel intrapersonal și/sau interpersonal și, în consecință, o mai bună calitate a vieții prin prevenire, reabilitare și terapie”[16]. Este important să aranjați participanții în cerc, deoarece acest lucru le va da sentimentul de a fi uniți unii cu alții și le va permite să se privească unii pe alții în timpul activității. Se poate sublinia faptul că muzica are o mare influență asupra stării de spirit, deoarece are și o ,,puternică putere mnezică”, deoarece, ascultând un cântec, este posibil să ne amintim un moment trăit împreună cu emoțiile resimțite în acel episod precis. În cazul în care în grup este prezentă o persoană cu demență Alzheimer, o activitate de acest tip ,,va preveni agravarea dimensiunii cognitive și va menține abilitățile reziduale”. În plus, muzica poate fi însoțită și de cântec, care sprijină individul în „reglarea emoțiilor”, devenind un ,,promotor al bunăstării psihofizice a persoanei”. Activitățile cu muzică pot fi, prin urmare, legate de cântec și, în consecință, și de povestire, aceste elemente „se combină pentru a da glas la ceea ce rămâne tăcut, acționând ca un limbaj al memoriei, al emoțiilor și al identității fiecărui individ, precum și al unei comunități”. De asemenea, muzica poate fi folosită în timpul activităților creative, cum ar fi desenul sau pictura, astfel încât cei care au mai multe dificultăți de exprimare să își poată exprima experiențele și emoțiile folosind un alt mijloc de comunicare decât cel verbal[17].

---

[1] Deluigi, R. (2008). Becoming elderly. Elders in the making. Pedagogical perspectives between construction of meaning and promotion of concerted social actions. Arachne, pp. 235-241;

[2] Lanzetti, C., & Marchetti, A. (1998). Animation in nursing homes. Methods and techniques for an integrated psychosociological intervention, p. 160;

[3] Bruno, I., Canova, S., & Chattat, R. (2014). Social worker’s handbook. Maggioli Publisher;

[4] Risso, A. (2018). The Animator in Nursing Homes. Youcanprint;

[5] Risso, A. (2018). The Animator in Nursing Homes. Youcanprint ;

[6] Ibidem.

[7] Bruno, I., Canova, S., & Chattat, R. (2014). Social worker’s handbook. Maggioli Publisher, p. 59;

[8] Ripamonti, E. (2005). Seniors and active citizenship. Learning for oneself, engaging with others. Unicopli, pp. 267-269.

[9] Busato, V., Cecchinato, C., & Girardello, S. (2020). What do I do now? Activities to do with the elderly in RSA or at home. ED Editrice Dapero, pp. 52-53;

[10] Busato, V., Cecchinato, C., & Girardello, S. (2020). What do I do now? Activities to do with the elderly in RSA or at home. ED Editrice Dapero, p. 86.

[11] Deluigi, R. (2008). Becoming elderly. Elders in the making. Pedagogical perspectives between construction of meaning and promotion of concerted social actions. Arachne.

[12] Baschiera, B., Deluigi, R., & Luppi, E. (2014). Intergenerational education. Perspectives, projects and didactic-formative methodologies to promote solidarity between. generations (1st edition). Franco Angeli, p. 74;

[13] Baschiera, B., Deluigi, R., & Luppi, E. (2014). Intergenerational education. Perspectives, projects and didactic-formative methodologies to promote solidarity between. generations (1st edition). Franco Angeli;

[14] Baschiera, B., Deluigi, R., & Luppi, E. (2014). Intergenerational education. Perspectives, projects and didactic-formative methodologies to promote solidarity between. generations (1st edition). Franco Angeli;

[15] Busato, V., Cecchinato, C., & Girardello, S. (2020). What do I do now? Activities to do with the elderly in RSA or at home. ED Editrice Dapero, pp. 130-131;

[16] Raglio, A., Villani, D., & Manarolo, G. (2001). Music therapy and Alzheimer’s disease. Application proposals and research hypotheses. Cosmopolis.

[17] Busato, V., Cecchinato, C., & Girardello, S. (2020). What do I do now? Activities to do with the elderly in RSA or at home. ED Editrice Dapero, pp. 131-146;